Parazitozele intestinale

Clasa agentilor infectiosi denumiti paraziti intestinali se imparte in 2 subclase:

  • Protozoarele sunt organism unicelulare care in mod caracteristic se divid si se multiplica in interiorul gazdei, se transmit de obicei pe cale fecal-orala si nu determina eozinofilie
  • Helmintii (viermi intestinali) sunt organisme pluricelulare si cu cateva exceptii (Strongyloides stercoralis, Hymenolepis nana) nu se multiplica in interiorul gazdei si deseori se asociaza cu grade variate de eozinofilie.
     

Nivelul eozinofiliei se asociaza cu gradul invaziei mucoasei. Viermii intestinali au o durata medie de viata scazuta in interiorul gazdei si in absenta reinfectiei mor izolati.

Nu toti parazitii care ajung initial in intestine raman localizati la acest nivel. Unii sunt invazivi, iar altii nu elibereaza formele infectante in intestin.

Majoritatea viermilor intestinali necesita o perioada de incubatie prelungita in exteriorul gazdei inainte de a deveni infectanti, sau au nevoie de un vector specific pentru transmitere. O exceptie notabila de la aceasta regula o constituie Enterobius vermicularis (oxiur), ale carui oua devin infectante la scurt timp dupa depunere, de aceea autoinfectia este frecventa.

Transmiterea de la un individ infectat prin contact direct este rara.

Probabilitatea de infectare cu paraziti intestinali depinde de anumiti factori – prezenta agentului infectios specific, un “vector” sau o modalitatea de transmitere adecvata si o gazda susceptibila la agentul infectios respectiv.

Distributia pe glob a parazitilor intestinali este determinata de factori geografici, socio-economici, varsta, preparare termica incorecta a alimentelor, nerespectarea standardelor de furnizare a apei potabile si igiena sanitara personala, acestia fiind factorii principali.

 

Semne si simptome:

  • Diaree
  • Durere/sensibilitate abdominala
  • Continut aeric excesiv – borborisme, eructatii, flatulenta, meteorism
  • Senzatie de greata sau varsaturi
  • Scadere in greutate si anorexie
  • Dizenterie, hemoragica (rara, dar asociata cu Entamoeba histolytica, Balantidium coli)
  • Prurit anal (E. vermicularis, Trichuris trichiura, S. stercoralis, cestode)
  • Evidentierea unui vierme intestinal sau a unui segment in materiile fecale
  • Accentuarea zgomotelor intestinale
  • Rash perirectal sau vulvar

 

Cauze:

  • Protozoare patogene:
    • Giardia lamblia
    • Entamoeba histolytica
    • Cryptosporidium
    • Isospora belli
    • Balantidium coli
    • Cyclospora cayetanensis
    • Microsporida
  • Protozoare nepatogene posibile
    • Dientamoeba fragilis
  • Protozoare nepatogene probabile
    • Toate celelalte specii de Entamoeba
    • Endolimax nana
    • Toate celelalte microorganisme intestinale flagellate
  • Patogeni helmintici – nematode (viermi circulari)
    • Enterobius vermicularis
    • Trichuris trichiura
    • Ascaris lumbricoides
    • Viermi in carlig (Necator americanus, Ancylostoma duodenale)
    • Strongyloides stercoralis
    • Capillaria philippinensis
    • Specii de Trichostrongylus
  • Patogeni helmintici – trematode
    • Fasciolopsis buski
    • Clonorchis sinensis
    • Opisthorchis viverrini
    • Heterophyes heterophyes
    • Fasciola hepatica
    • Paragonimus westermani
    • Schistosoma mansoni
    • S. japonicum
    • S. hematobium
    • S. mekongi
  • Patogeni helmintici – cestode (viermi lati)
    • Taenia saginata
    • Taenia solium
    • Diphyllobothrium latum
    • Hymenolepis nana
    • Hymenolepis diminuta
    • Dipylidium caninum

 

Factori de risc:

  • Varsta (la copii)
  • Situatie socio-economica precara
  • Igiena deficitara – personala, a alimentelor, a apei
  • Calatorii peste hotare
  • Aglomerari umane – gradinite de copii, aziluri
  • Afectiuni medicale intercurente, sarcina, hipoaciditate gastrica, imunosupresie (SIDA)

 

Tratament – masuri generale:

  • Optiunile terapeutice trebuie evaluate in interesul pacientului. Nu este necesara administrarea medicamentelor in toate cazurile
  • Tratamentul simptomatic este indicat pentru asigurarea confortului pacientului, dupa ce a fost initiate terapia specifica
  • Medicamentele care scad motilitatea intestinala, in cazul diareei cauzate de microorganism invazive, sunt relativ contraindicate

 

Tratament – masuri chirurgicale:

  • Procedurile chirurgicale joaca un rol minor in terapie, cu exceptia situatiei in care abcesele hepatice amibiene trebuie drenate, precum abcese multiple sau de dimensiuni mari ce nu raspund la tratamentul medical, sau iminenta ruperii abceselor, in special a celor situate in lobul hepatic stang. Drenajul acestor abcese se realizeaza adesea prin plasarea directa a unui cateter sub controlul radiologic, urmata de interventie chirurgicala in functie de situatie.
  • Tratamentul chirurgical poate fi necesar daca survine obstructia intestinului sau a altor organe, cum este cazul migrarii patogenului Ascaris lumbricoides.

 

Dieta:

  • Poate fi necesar suportul nutritional
  • In cursul sau consecutiv infectiilor intestinale, in special cu Giardia lamblia, multi pacienti vor dezvolta sindromul de intestin iritabil si /sau intoleranta la lactoza. Majoritatea acestor pacienti raspund la dieta fara lactoza, reducerea aportului de cofeina si cresterea continutului in fibre al dietei.

 

Prevenire/Evitare: natura specifica a infectiei deseori dicteaza metodele adecvate necesare evitarii reinfectiei. In general, acesta implica optimizarea igienei personale, alimentare si/sau a apei.