Programări: +373 22 837063, +373 60211160

General:

Keratoconus (de la cuvintele grecești „kerato” – cornee și „conus” – con) este o afecțiune corneană degenerativă din grupul distrofiilor. Modificările structurale treptate ale stromei corneene conduc la subțierea, deformarea și ieșirea în proeminență a zonei centrale a corneei, în formă de con (de aici provine denumirea bolii).                                                                       

Keratoconus are ca efect reducerea progresivă a vederii, apariția mai multor imagini ale unui obiect, frica de lumină. De obicei, boala apare la o vârstă între 12 și 20 de ani, iar progresia acesteia durează 20-30 de ani. În stadiile timpurii ale bolii dereglările de vedere pot fi corectate cu ochelari și lentile de contact. Însă progresia treptată a keratoconus-ului conduce la imposibilitatea corecției, apariția fotofobiei și a iritației la ochi. Subțierea și proeminența corneană pronunțată provoacă fisurarea straturilor interne ale corneei, formarea unor încețoșări din cauza fisurilor centrale și reducerea semnificativă a vederii.

Cauza exactă a apariției keratoconus-ului nu este cunoscută. Natura genetică a bolii și posibilitatea moștenirii este mare, deoarcere apariția keratoconosului poate fi urmărită la câteva generații ale unei familii. Totuși în cele mai multe cazuri presupune apariția sporadică (individuală) a cazurilor de boală.  

Keratoconus este o afecțiune bilaterală, cu posibilitate de asimetrie: în cazul keratoconus-ului pronunțat și scăderea semnificativă a vederii la un ochi, la cel de-al doilea ochi keratoconus-ul clinic poate să apară mult mai târziu.

Simptomele și manifestările   keratoconusului

Boala începe a se manifesta prin faptul că pacientul observă o estompare nesemnificativă a conturului obiectelor. Simptomele keratoconos-ului la stadiile incipiente de multe ori nu ne permit să îl diferențiem de alte boli, mult mai des întâlnite, care presupun defecte ale refracției. Odată ce boala progresează, vederea scade, uneori în ritmuri foarte rapide. Acuitatea vederii devine nesatisfăcătoare, vederea pe timp de noapte este mult mai slabă decât cea de zi. Uneori un ochi vede mult mai prost decât celălalt. La stadiile târzii se poate dezvolta fotofobia și senzația de oboseală permanentă a ochilor, din cauza necesității de a privi mijind, apar mâncărimi la ochi.