Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip ARN, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica.
Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange.
In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.
Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce la usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.
Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascut.
Factori de risc
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:
Simptome
Debutul bolii este brusc, simptomele fiind asemanatoare hepatitei B:
Diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza testelor serologice. Se cauta in sange prezenta anticorpilor antiVHD. Insa anticorpii nu apar mai devreme de 1 luna de la aparitia simptomelor.
Tratament
In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului.
In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul hepatic D.
Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.
In Romania, tratamentul aprobat pentru hepatita cronica B+D se bazeaza pe interferonul standard. Doza este stabilita in functie de virusul care se replica. In cazul in care virusul hepatic D este cel activ, doza este de 9-10 MU x 3/ saptamana, timp de un an.
Profilaxie
Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB. Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.
Alte maniere de prevenire: